Viorica Dăncilă a demisionat de la conducerea PSD

Publicat de MIRELA ROTAR, 27 noiembrie 2019, 08:49
Viorica Dăncilă a demisionat de la conducerea PSD, iar preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu este preşedinte interimar. A fost dizolvat Biroul Permanent al partidului, iar noul secretar general este Paul Stănescu.
Dăncilă a declarat că a înţeles opinia colegilor şi că este necesară o resetare a partidului. Marcel Ciolacu a anunţat că Dăncilă va reveni la conducerea organizaţiei de femei şi a anunţat noua formulă de conducere.
Acesta a precizat că primul obiectiv este acela de a organiza Congresul, unde vor fi alegeri normale.
Un congres al partidului ar urma să fie organizat peste o lună şi jumătate.