Viorel Bubău, condamnat la trei ani de închisoare cu executare

Publicat de radiomures, 25 mai 2015, 10:57
Hotărârea a fost luată, vineri, de magistraţii Curţii de Apel Tîrgu-Mureş într-un dosar din 2007 al fostului primar al comunei Sântana de Mureș.
Purtătorul de cuvânt al instanţei, Anuţa Liliac, a precizat că Bubău a fost condamnat pentru fapte de corupţie, abuz în serviciu şi evaziune fiscală:
Decizia instanţei este definitivă.
Potrivit procurorilor, Viorel Bubău s-a folosit de documente şi declaraţii false pentru a obține pe nedrept fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene.
Faptele au fost comise de fostul primar în perioada 2002-2007, când la Sântana de Mureş s-a implementat unul din cele mai mari proiecte SAPARD din România.
Prejudiciul cauzat se ridică la aproximativ 180.000 de lei.
Săptămâna trecută, Bubău a fost achitat de Judecătoria Tg.Mureș într-un alt dosar în care era acuzat de abuz în serviciu.
Sanda Viţelar
Foto: www.tirgumureseanul.ro