Vinurile de Jidvei, înregistrate ca Denumire de Origine Protejată
Publicat de Stan Lucian, 24 ianuarie 2025, 14:17 / actualizat: 24 ianuarie 2025, 15:52
Comisia Europeană a aprobat, joi, înregistrarea vinurilor de „Jidvei” ca Denumire de Origine Protejată, recunoscând astfel calităţile distinctive ale acestora. Nouă denumire va fi adăugată în lista celor 3.640 de produse agricole deja protejate, informează news.ro.
Denumirea de origine protejată „Jidvei” cuprinde vinuri albe, roze, roşii, spumante, petiante şi licoroase produse din soiuri cultivate în regiunea Alba, în vestul părţii centrale a României. Plantaţiile viticole sunt organizate atât pe parcele mari, cât şi pe terase şi platforme expuse spre sud, ceea ce favorizează producţia de struguri.
La nivel european, România are protejate şi alte produse, ca Telemea de Ibăneşti (DOP), Sardeluţă marinată, Salată tradiţională cu icre de crap – produse Specialitate Tradiţională Garantată (STG).
Păstrarea tradiţiei locale a viticulturii, precum şi utilizarea tehnologiilor inovatoare în plantaţiile viticole le conferă vinurilor un profil aromatic amplu şi intens, cu concentraţii de zaharuri şi de arome.
Produse româneşti cu Indicaţie Geografică Protejată (IGP) sunt: Magiun de prune de Topoloveni, Salam de Sibiu, Novac afumat din Ţara Bârsei, Scrumbie afumată de Dunăre, Telemea de Sibiu, Cârnaţi de Pleşcoi, Caşcaval de Săveni, Salata cu Icre de Ştiucă de Tulcea, Plăcintă dobrogeană, Pită de Pecica, Salinate de Turda.
Lista tuturor indicaţiilor geografice protejate figurează în baza de date eAmbrosia.
Sursa: news.ro