Vine gerul!
Publicat de MIRELA ROTAR, 22 februarie 2018, 19:10
După câteva luni de iarnă foarte blândă, care în unele zone ale României a semănat cu primăvara, vremea se răceşte puternic din acest weekend şi devine geroasă mai întâi în nord, apoi în toate celelalte regiuni. Săptămâna viitoare, în majoritatea zonelor ţării, temperaturile maxime diurne vor fi negative, a precizat pentru Radio România Actualităţi, meteorologul Alina Şerban, de la Administraţia Naţională de Meteorologie.