Victorii pentru HSC Miercurea Ciuc și Progym Gheorgheni, în Campionatul Național de hochei
Publicat de radiomures, 13 noiembrie 2015, 20:54
Cele două formații harghitene au obținut, vineri seara, victorii importante, pe teren propriu, în Campionatul Național de hochei pe gheață. Sport Club Miercurea Ciuc a dispus de campioana națională en-titre Dunărea Galați, cu scorul de 8-4, pe reprize 2-2, 3-2 și 3-0. Pentru ciucani au înscris Berlev Anton, Bednar Erik, Molnar Zsombor , Kirils Tambijevs (2), Farkas Tamas, Sallo Alpar și Molnar Zoltan.
Progym Gheorgheni a învins pe Steaua București,cu 5-3(2-2, 3-0, 0-1). Marcatorii echipei harghitene au fost Vitali Kyrychenko(2), Kozma Zsolt, Basilidesz Tibor și Nyerges Lajos. Sâmbătă sun programate partidele revanșă, tot la Miercurea Ciuc și Gheorgheni, începând cu ora 16.30, respectiv 17.30
Corona Brașov va juca, sâmbătă și duminică, de la ora 17.30, pe teren propriu, contra Sportului Studențesc.
Valeriu Voaideș
Foto: Pal Zoltan/sportclub.ro