Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Victor Negrescu a plantat arbori pe Valea Gurghiului

Victor Negrescu a plantat arbori pe Valea Gurghiului
Foto: Facebook/ Victor Negrescu

Publicat de VIRGIL NATEA, 14 aprilie 2019, 14:21 / actualizat: 14 aprilie 2019, 19:02

Fostul ministru al Afacerilor Europene a participat sâmbătă la o acțiune de împădurire organizată de PSD Mureș în comuna Ibănești, la Lăpușna.

Acțiunea a avut ca scop conștientizarea importanței implicării în protecția mediului și s-a suprapus cu luna pădurii, care se sărbătorește în fiecare an în perioada 15 martie – 15 aprilie.

Câteva zeci de persoane au plantat specii de rășinoase într-o zonă muntoasă, pe care le vor supraveghea în timp.

Victor Negrescu a salutat inițiativa mureșenilor, mai ales că, la nivel European, protecția mediului este o problemă arzătoare:

A fost o acțiune foarte reușită, toți cei care am participat am vrut să transmitem, prin această acțiune de a planta arbori în acea zonă a județului Mureș că natura merită și trebuie să fie protejată, și că noi, cu toții, trebuie să facem eforturi în acest sens. De fapt, inclusiv la nivel european, subiectul protecției mediului este unul extrem de important, de care trebuie să vorbim mai mult și să identificăm acele soluții de reglementare, la nivel european, pentru a ne proteja pădurile, natura și tradițiile zonei.

negrescu3negrescu1

Fostul europarlamentar a precizat că, la nivelul Uniunii Europene trebuie găsit un echilibru între legislația de protecție a pădurilor și cea care permite exploatarea și păstrarea tradițiilor care au legătură cu valorificarea lemnului:

 În acest zone, de principiu, cultura lemnului și protecția mediului reprezintă două chestiuni care pot merge împreună și au mers împreună de-a lungul secolelor. De aceea, la nivel european, trebuie să găsim acea soluție legală legislativă prin care să protejăm pădurile europene și pădurile din România, oferind în același timp șansa celor din zonă să exploateze pădurea într-o manieră coerentă și sustenabilă, în așa fel încât să-și mențină tradițiile. Se poate face acest lucru.

Victor Negrescu este candidat al PSD pentru alegerile europarlamentare, alături de reghineanul Dragoș Pui, care a participat și el la acțiune.

Raluca Creț

Piața Mare din Sibiu găzduiește, până pe 22 aprilie, Târgul de Paște
Eveniment joi, 17 aprilie 2025, 13:01

Piața Mare din Sibiu găzduiește, până pe 22 aprilie, Târgul de Paște

La Sibiu se desfășoară, până marți 22 aprilie, Târgul de Paște, în Piața Mare din Centrul Istoric. Sunt peste 50 de căsuțe din lemn cu...

Piața Mare din Sibiu găzduiește, până pe 22 aprilie, Târgul de Paște
Joia Mare – Ziua în care creștinii își amintesc de Cina cea de Taină
Eveniment joi, 17 aprilie 2025, 10:47

Joia Mare – Ziua în care creștinii își amintesc de Cina cea de Taină

Creştinii ortodocşi şi catolici sunt astăzi în Joia Mare, ziua în care îşi amintesc de Cina cea de Taină, de arestarea şi judecarea lui...

Joia Mare – Ziua în care creștinii își amintesc de Cina cea de Taină
Program diversificat la Noaptea Muzeelor de la Târgu Mureș
Eveniment miercuri, 16 aprilie 2025, 13:26

Program diversificat la Noaptea Muzeelor de la Târgu Mureș

Sub coordonarea Muzeului Județean Mureș, evenimentul ce va avea loc luna viitoare va reuni peste 30 de parteneri din toate zonele orașului. De la...

Program diversificat la Noaptea Muzeelor de la Târgu Mureș
A început Târgul de Paşte al ONG-urilor
Eveniment miercuri, 16 aprilie 2025, 11:30

A început Târgul de Paşte al ONG-urilor

Evenimentul este organizat de Muzeul Județean Mureș, în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș. Târgul este găzduit de...

A început Târgul de Paşte al ONG-urilor
Eveniment miercuri, 16 aprilie 2025, 10:37

Paştele sărbătorit la Castelul Bran

De Paște, la castelul Bran au loc o expoziţie de fotografie şi o instalaţie de obiecte ce prezintă obiceiuri pascale din localitatea Mândra...

Paştele sărbătorit la Castelul Bran
Eveniment marți, 15 aprilie 2025, 15:18

Zece proiecte realizate prin Fondul Științescu au fost prezentate astăzi la Brașov

Fundația Comunitară Brașov și Inspectoratul Județean Brașov au organizat astăzi Gala Științescu 7.0, un eveniment care celebrează pasiunea...

Zece proiecte realizate prin Fondul Științescu au fost prezentate astăzi la Brașov
Eveniment marți, 15 aprilie 2025, 15:10

Ateliere şi maraton de încondeiat ouă pentru Paşti, la Sfântu Gheorghe

O fundaţie din Sfântu Gheorghe va organiza şi anul acesta un maraton de încondeiat ouă de Paşti, cu o durată de 17 ore. ‘Noaptea...

Ateliere şi maraton de încondeiat ouă pentru Paşti, la Sfântu Gheorghe
Eveniment marți, 15 aprilie 2025, 14:33

Lovire sau alte violențe și distrugere, la Școala Gimnazială George Coșbuc din Târgu Mureș

Poliția municipiului Târgu Mureș a fost sesizată azi, în jurul orei 11.00 de către reprezentanții unei școli gimnaziale cu privire la un...

Lovire sau alte violențe și distrugere, la Școala Gimnazială George Coșbuc din Târgu Mureș