Viceprimarul din Târgu Mureş, Claudiu Maior, a fost declarat incompatibil de ANI
Publicat de radiomures, 19 iunie 2014, 12:26
Potrivit Agenţiei Naţionale de Integritate , acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada iulie 2013 – aprilie 2014, întrucât, în timpul exercitării mandatului de consilier local a încheiat un contract de prestări servicii, în valoare de 23.040 lei, cu Primăria Târgu-Mureş.
ANI arată că la data de 6 septembrie 2013 inspectorii de integritate au mai constatat existenţa stării de incompatibilitate în cazul lui Claudiu Maior, din acelaşi motiv. De data aceasta valoarea contractului a fost de circa 35.840 lei.
Claudiu Maior a declarat, în urmă cu puţin timp, pentru Radio Tîrgu-Mureş, că a câştigat în prima instanţă procesul cu ANI, dar, în cazul în care va pierde, se va supune legilor.
Agerpres