Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Viceprimarul municipiului Brașov, urmărit penal de DNA

Viceprimarul municipiului Brașov, urmărit penal de DNA
Foto: Sursa foto: Primâria Brașov

Publicat de Stan Lucian, 6 februarie 2024, 19:41

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov au dispus efectuarea urmăririi penale față de:

BOGHIU FLAVIA-RAMONA, viceprimar al municipiului Brașov și MANOLACHE CRISTINA, șef al Serviciului Administrarea Patrimoniului și Urbanism Comercial (SAPUC) din cadrul Primăriei municipiului Brașov, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada aprilie – august.2021, cele două suspecte, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu ar fi permis, în mod nelegal și cu titlu gratuit, unei asociații, să folosească imobilul denumit „Catacombe Brașov”, aflat în proprietatea Primăriei Brașov, pentru organizarea unor evenimente.

Prin demersurile menționate cele două persoane ar fi fost produs Primăriei Brașov un prejudiciu total de 304.010 lei, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit, în același cuantum, pentru asociația respectivă.

Autor: Sorin Șchiopu

Fostului președinte al României Ion Iliescu i-a fost anulat certificatul de revoluționar
Justitie miercuri, 26 martie 2025, 16:39

Fostului președinte al României Ion Iliescu i-a fost anulat certificatul de revoluționar

Tribunalul București a admis miercuri cererea formulată în acest sens de Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor...

Fostului președinte al României Ion Iliescu i-a fost anulat certificatul de revoluționar
Primarul orașului Ungheni, sentință definitivă de incompatibilitate
Justitie sâmbătă, 22 martie 2025, 13:34

Primarul orașului Ungheni, sentință definitivă de incompatibilitate

Primarul orașului Ungheni, din județul Mureș, ar putea să-și piardă mandatul, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins...

Primarul orașului Ungheni, sentință definitivă de incompatibilitate
Curtea Constituţională urmează să aibă o nouă şedinţă astăzi
Justitie duminică, 16 martie 2025, 08:48

Curtea Constituţională urmează să aibă o nouă şedinţă astăzi

A fost contestată candidatura lui George Simion şi a fost depusă o nouă sesizare la adresa lui Victor Ponta. Judecătorii constituţionali se vor...

Curtea Constituţională urmează să aibă o nouă şedinţă astăzi
CCR a publicat azi motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost scos din competiția electorală
Justitie vineri, 14 martie 2025, 14:08

CCR a publicat azi motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost scos din competiția electorală

Judecătorii CCR explică de ce au menținut hotărârea BEC care i-a respins fostului candidat solicitarea de a fi înregistrat în cursa pentru...

CCR a publicat azi motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost scos din competiția electorală
Justitie joi, 13 martie 2025, 15:19

Instanţa supremă menţine mandatele de arestare în lipsă pentru Potra şi fiul lui

Instanţa supremă a respins astăzi contestaţiile depuse de mercenarul Horaţiu Potra, fiul său – Dorian Potra şi un alt membru al familiei...

Instanţa supremă menţine mandatele de arestare în lipsă pentru Potra şi fiul lui
Justitie miercuri, 12 martie 2025, 16:37

CCR a respins cele două contestații depuse împotriva candidaturii lui Crin Antonescu în alegerile prezidențiale din luna mai

Curtea Constituţională a respins, în această după-amiază, cele două contestaţii depuse împotriva candidaturii lui Crin Antonescu la...

CCR a respins cele două contestații depuse împotriva candidaturii lui Crin Antonescu în alegerile prezidențiale din luna mai
Justitie miercuri, 12 martie 2025, 12:56

Două contestaţii privind candidatura lui Crin Antonescu, înregistrate la CCR

Curtea Constituţională a României a înregistrat două contestaţii împotriva candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale din...

Două contestaţii privind candidatura lui Crin Antonescu, înregistrate la CCR
Justitie marți, 11 martie 2025, 19:39

Decizia de respingere a candidaturii lui Georgescu, luată de CCR cu unanimitate de voturi

Cei nouă judecători de la Curtea Constituţională au respins, în unanimitate, contestaţia depusă de Călin Georgescu, fiind menţinută decizia...

Decizia de respingere a candidaturii lui Georgescu, luată de CCR cu unanimitate de voturi