Vicepremierul Raluca Turcan promite să nu-i dezamăgească pe cei din judeţul Sibiu
Publicat de MIRELA ROTAR, 25 noiembrie 2019, 11:41
Atât preşedintele Organizaţiei Judeţene PNL, vicepremierul Raluca Turcan, cât şi prim-vicepreşedintele organizaţiei liberalilor, preşedintele Consiliului Judeţean, Daniela Cîmpean, au mulţumit sibienilor pentru voturile date candidatului Klaus Iohannis la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.
Klaus Iohannis a obţinut la Sibiu cel mai mare scor din ţară, în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, 85,2% din totalul voturilor valabil exprimate.
Contracandidatul PSD Viorica Dăncilă a primit 14,72%, potrivit datelor publicate de Autoritatea Electorală Permanentă, după centralizarea rezultatelor din toate secţiile de votare.