Verstappen, campion în Qatar
Publicat de Rotar Mirela, 2 decembrie 2024, 10:17 / actualizat: 2 decembrie 2024, 19:21
Campionatul Mondial de automobilism Formula 1 a programat duminică, 1 decembrie, pe Circuitul Internațional Lusail, de lângă Doha, cursa de 57 de tururi, măsurând 308,611 de kilometri și contând pentru Grand Prix-ul Emiratului Qatar – cea de-a 23-a etapă a sezonului.
Primul a trecut linia de sosire olandezul Max Verstappen, de la Red Bull Racing Honda (FOTO), secondat de monegascul Charles Leclerc, de la Ferrari, podiumul fiind completat de australianul Oscar Piastri, de la McLaren Mercedes.
În clasamentul piloților conduce triplul campion, olandezul Max Verstappen, de la Red Bull Racing Honda (cu 429 de puncte) – virtual campion mondial pentru a patra oară – urmat de britanicul Lando Norris, de la McLaren Mercedes (cu 349 de puncte) și monegascul Charles Leclerc, de la Ferrari (cu 341 de puncte).
La constructori în frunte se menține McLaren Mercedes (cu 640 de puncte), după care vin Ferrari (cu 619 puncte) și Red Bull Racing Honda (cu 581 de puncte).
Etapa a 24-a, ultima, va avea loc duminică, 8 decembrie, de la ora 15:00, pe Yas Marina Circuit din Abu Dhabi, unde se va desfășura cursa de 58 de tururi, măsurând 306,183 de kilometri și contând pentru Marele Premiu al capitalei Emiratelor Arabe Unite, Abu Dhabi.
Autor: Septimiu Cioloboc