Vernisaj de artă vizuală astăzi în Cetatea din Târgu-Mureș

Publicat de Corina Muntean, 20 august 2019, 16:31 / actualizat: 20 august 2019, 19:32
Astăzi, de la ora 18, Bastionul Mic din Cetatea Medievală va găzdui vernisajul expoziției „Gestual”, semnată de artistul plastic mureșean, Radu Florea.
Expoziția vine în continuarea unui ciclu început cu o decadă în urmă.
Vor fi expuse un număr mic de lucrări realizate în intervalul 2010-2019.
Radu Florea:
Urmăresc să descătușez sau, dacă asta nu se întâmplă, să înmagazinez în forța semnului de culoare acea energie pe care mișcarea liniei însoțită de potențialul culorii o poate conține și chiar să o elibereze, dacaaduhul inspirator al momentului asta îmi transmite, în timpul lucrului, printr-o entuziastă desfășurare de culoare în perimetrul compozițional. Rămâne neperisabilă starea creativă conținută în semnul vital articulat, ofrandă personală adusă sintagmei “Eu sunt culoare, linie și gest”.
Radu Florea spune și că își dorește ca atenția privitorului să fie îndreptată pe pictură, și nu pe povestea care o însoțește.
Vlad Todoran