Verificarea sistemelor de securitate ale băncilor

Publicat de Corina Muntean, 7 ianuarie 2018, 13:31
Poliţia a verificat în această săptămână sistemele de securitate de la peste 1500 de bănci, instituţii de interes public, firme de creditare, case de schimb valutar sau de amanet şi alte companii care lucrează cu valori.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate aproape 150 de amenzi, a căror valoare depăşeşte 100 de mii de lei.
La aceste controale, oamenii legii au constatat şi două infracţiuni, pentru comiterea cărora sunt cercetate 2 persoane, precizează Inspectoratul General al Poliţiei Române.