Venitul mediu al mureșenilor a crescut cu 400 de lei în ultimul an
Publicat de MIRELA ROTAR, 3 ianuarie 2020, 12:59
Potrivit datelor statistice pe primele 10 luni din 2019, salariului mediu brut pe județ a fost de 4.716 lei în timp ce salariul net, a fost de 2.900 de lei.
Față de anul anterior, creșterea reală a veniturilor a fost de 12%, acestea fiind calculate în raport cu indicele prețurilor și cu rata inflației.
La nivel național, în schimb, salariul mediu net a fost mai mare cu câteva sute de lei, în luna octombrie cifrându-se la 3.116 lei.
Municipiul București și județe Ilfov, Cluj, Timiș și Brașov au, însă, salarii cu mult peste peste media națională, a precizat pentru Radio Târgu-Mureș directorul Direcției Județene de Statistică Mureș, Ioan Matei:
Veniturile nete au crescut cu 400 de lei față de aceeași perioadă a anului trecut. La nivel național, sunt 5 județe peste media națională, Municipiul București și 4 județe, restul sunt sub medie. Discrepanța este foarte mare între primele 5 județe și restul județelor.
În ultimul an, a crescut și efectivul de salariați din județul Mureș cu peste 3.000 de persoane, numărul total al acestora fiind de peste 142.500.
În același timp, rata șomajului a ajuns la un minim istoric în ultimii 30 de ani, iar numărul pensionarilor a scăzut la 131.000, cu aproape 1.000 de persoane mai puține față de 2018.
Cristina Bulbescu