Vedeta acestei minivacanţei de Paște este Delta Dunării

Publicat de MIRELA ROTAR, 2 mai 2021, 09:46
Aproape toate locurile de cazare disponibile s-au ocupat. Pentru prima dată, în ultimii ani, la intrarea în Tulcea a fost o coadă de maşini de peste un kilometru.
Oaspeţii ajunși în pensiuni s-au bucurat de vremea frumoasă și de plimbări în Deltă sau în localitățile alese. Vor fi întâmpinați cu ouă roșii, cozonac și pască.
Virgil Pîrcălabu, bucătar într-o pensiune din Sfântu Gheorghe: Un pahar de vin roșu, ouăle vopsite, un pic de cozonac, un pic de pască. La prânz ciorbă de miel, ciolane de berbecuț, pui și porc.
Cele mai solicitate zone în această perioadă sunt Crișan, Sfântu Gheorghe.
Peste 400 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și pompieri asigură ordinea publică în județul Tulcea.