Vasile Pârvan – cel care a făcut descoperiri fundamentale pentru identitatea românilor
Publicat de radiomures, 11 octombrie 2015, 09:56
În anul 1915 Vasile Pârvan publica primele studii aprofundate asupra zidului de incintă al Tomisului, oraș întemeiat de grecii antici şi cucerit de romani.
Prin efortul lui, vechea cetate de la Marea Neagră îşi dobândea importanţa care i se cuvenea pe harta arheologică a continentului.
Într-o viaţă scurtă ( a murit la 45 de ani în plină putere creatoare) el avea să lase în urmă studii şi descoperiri arheologice fundamentale pentru identitatea românilor.
A văzut lumina zilei în anul 1882, într-un cătun din județul Tecuci, în Moldova. A studiat la București (avându-i ca profesori pe Nicolae Iorga și Dimitrie Onciul) și apoi în Germania, unde s-a specializat în istorie antică. A fost profesor la Universitatea din București, membru al Academiei Române și al mai multor academii și societăți științifice din străinătate.
Prin cercetările sale, a încercat să demonstreze că, Dacia antică nu era numai un spatiu al pădurilor şi al câmpiilor nesfârşite ci un loc în care se născuse şi se dezvoltase o civilizatie. El a reconstituit în lucrarea „Getica”, istoria misterioşilor daci, despre care se ştiau în acel moment prea puţine lucruri.
Întregul text pe această temă îl găsiți pe site-ul eualegromania.ro