Vânător atacat de urs, în Bistrița Năsăud

Publicat de MIRELA ROTAR, 27 octombrie 2019, 13:50 / actualizat: 27 octombrie 2019, 15:35
Un bărbat de 39 de ani, care se afla la vânătoare în zona satului Simionești din Bistrița-Năsăud, a fost atacat, azi, la prânz, de un urs.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență, omul este în stare gravă și va fi transportat de pădurari până într-o zonă de unde să poată fi preluat de un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă.
Zona în care s-a întâmplat incidentul se află în apropiere de Dealul Negru, unde este cea mai mare concentrare de urși bruni din Europa. În prezent, efectivele ar fi de patru ori mai mari decât ce recomandă silvicultorii pentru zona respectivă. Anul acesta nu a fost emisă decât o singură autorizație pentru împușcarea unui urs, specia fiind protejată.