Valută falsă, depistată la Iernut, în judeţul Mureş
Publicat de radiomures, 8 octombrie 2013, 15:09
Trei bărbaţi, suspectaţi de înşelăciune, punere în circulaţie şi deţinere în vederea punerii în circulaţie de monedă străină falsificată şi constituirea unui grup infracţional, au fost depistaţi sâmbătă de către poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Tîrgu-Mureş şi procurorii D.I.I.C.O.T..
Este vorba de doi cetăţeni români şi unul italian, cu vârste cuprinse între 25 şi 39 de ani, care sunt suspectaţi că ar fi plasat în oraşul Iernut, spre schimbare, cinci bancnote de 100 de euro, suspecte a fi contrafăcute.
La scurt timp, cei trei au fost depistaţi într-un autoturism înmatriculat în Ungaria şi imobilizaţi de un echipaj de poliţie rutieră.
Asupra lor au fost găsiţi peste 7.200 de euro, suspectaţi a fi contrafăcuţi, precum şi 1.000 de forinţi, 200.000 de lire italiene şi 2.000 de lei, sume suspectate a proveni din schimbul valutar.
Suspecţii au fost prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, Andreea Pop.
Sumele de bani şi autoturismul cu care se deplasau suspecţii au fost confiscate.
Raluca Creţ