Valul de frig a crescut gradul de ocupare la Adăpostul de Noapte din Tg. Mureș
Circa 20 de persoane fără adăpost au fost găsite în ultimele zile și aduse de polițiști și ambulanțe la Adăpostul de Noapte din Târgu Mureș, unde au primit servicii de cazare, hrană, sprijin social și medical.
Publicat de APETRI MARGARETA, 21 ianuarie 2025, 12:37
O parte dintre acestea erau din alte localități, însă, în caz de urgență sau de temperaturi scăzute, toți sunt primiți și adăpostiți, spun reprezentanții centrului.
Multe din aceste cazuri au fost sesizate de către cetățeni, care au observat că persoanele se adăposteau sub balcoane, în scările blocurilor, în garaje sau alte locuri mai ferite.
Chiar dacă au fost mai multe solicitări în ultimele zile, există locuri suficiente, precizează pentru RTM directorul Adăpostului de Noapte din Târgu Mureș, Székely István:
„Toate persoanele care au solicitat sprijin au fost primite în Adăpostul de Noapte, la fel și persoanele aduse de către Poliția Municipală, Poliția Locală și de către SMURD au putut fi primite în asistență. Sunt destul de frecvente aceste cazuri, până în 15-20 de persoane. Sigur, mai avem cunoștință de persoane care știm că sunt fără adăpost, dar încă n-au apelat la serviciile adăpostului. Probabil că au găsit altă soluție… Acum, la această dată, cam 40 de persoane avem. Cam acesta e numărul zilnic, între 35 și 40 de persoane. Capacitatea e de până la 100 de locuri.”
Anul trecut au fost 134 de beneficiari unici, persoane fără adăpost, care au primit servicii în cadrul Adăpostului de Noapte din Târgu Mureș.
Autor: Cristina Bulbescu