Valul de caniculă se restrânge, dar nu scăpăm de arşiţă nici mâine
Publicat de Stan Lucian, 21 august 2024, 15:47
ANM a emis noi avertizări cod galben şi portocaliu de caniculă şi disconfort termic ridicat, valabile mâine.
Valul de căldură va persista pentru a zecea zi consecutiv în judeţele Giurgiu, Călăraşi, Ilfov şi municipiul Bucureşti, vizate de un Cod Portocaliu.
Tot mâine, în cea mai mare parte a Munteniei, estul Olteniei, sudul Moldovei şi în Dobrogea continentală va fi Cod Galben de temperaturi caniculare.
Vineri, valul de căldură se va menţine în regiunile sudice şi sud-estice, iar la sfârşitul săptămânii se va extinde din nou în aproape toată ţara, spun meteorologii.
Sursa: RADOR