Valul 5 al pandemiei de covid va ajunge în ţara noastră în primele săptămâni ale noului an, spun specialiştii
Publicat de Corina Muntean, 30 decembrie 2021, 20:00
Evoluţia cazurilor noi pare să confirme predicţia – numărul acestora a crescut continuu în această săptămână.
Astăzi au fost raportate aproape 1.500 – cele mai multe din 3 decembrie până acum. Şi rata de pozitivare a crescut în ultimele 3 zile, ajungând la 3,8 la sută.
Între timp interesul pentru vaccinare nu este prea mare. În ultimele 24 de ore doar puţin peste 5 mii de oameni au făcut prima doză, iar 10 mii – pe cea booster.
Măsurile de protecţie sanitară trebuie respectate cu stricteţe, iar vaccinarea este în continuare cea mai bună protecţie, a subliniat, astăzi, Doina Azoicăi, preşedinta Societăţii Române de Epidemiologie :
Adresabilitatea pentru vaccinarea celor care încă nu s-au vaccinat este încă al 11-lea ceas, nu este chiar al 12-lea. Vaccinarea cu doza a treia, pentru cei care au făcut a doua doză, testarea în cazul în care avem o cât de minimă suspiciune că ar fi vorba de o infecție acută respiratorie. Evitarea aglomerărilor, purtarea măștii – și poate că este o recomandare personală și mi-o asum – înainte să facem petreceri și să ne întâlnim cât mai restrâns în momentul acesta, să ne testăm înainte și lucrul acesta este o dovadă că ținem la oamenii cu care ne dorim să ne împărtășim sentimentele atât de frumoase de a petrece trecerea în Noul An.