Vali Ștefan și-a dus chitara în ceruri…

Publicat de radiomures, 3 aprilie 2015, 19:36 / actualizat: 3 aprilie 2015, 22:12
A murit colegul nostru, Valeriu Ștefan, de la Radio Iași. A fost unul dintre cei mai talentați jurnaliști de radio din România.
Radio Tg.-Mureș se îmbracă în doliu și este alături de familia sa.
Dumnezeu să-l odihnească!
Colegul meu de la Radio Iași, Valeriu Ștefan, a murit! Acum un minut am aflat vestea asta groaznică și nu îmi vine să cred!
Vali, am fost veri la rând, împreună, la Radio Vacanța și am petrecut la microfon ore minunate în care încercam să îi înveselim pe cei care erau pe frecvențele noastre. Ai cântat la chitară, ai spus lucruri deștepte, ai fost un prieten adevărat, am învățat de-ale meseriei de la tine, am mâncat hamsii, la terasa de vis-a-vis, din farfurii de carton, am făcut șotii turiștilor de pe plajă!…Doamne, ce veri frumoase și pline de adrenalină… profesională și de inspirație deșteaptă și ghidușă!…
Îmi pare rău…
Dumnezeu să te primească în ceruri. Să nu uiți chitara…
Mirela
După o grea suferință, astăzi, a trecut la cele veșnice unul dintre remarcabilii noștri colegi, Valeriu Ștefan, un profesionist de excepţie al radioului public.
Figură emblematică a mass-media din Moldova și a postului de Radio Iași, Valeriu Ștefan, realizator de emisiuni, a avut un contact permanent cu ascultătorii încă din anii `90.
O bună perioadă de timp a coordonat departamentul Actualități și Sport de la Radio Iași.
Cu talent și cu o voce remarcabilă, a realizat programe de radio interactive, dar și emisiuni sportive.
Cu echipa radioului a poposit deseori în mijlocul locuitorilor din Moldova, vorbind ascultătorilor despre istoricul, tradițiile și obiceiurile acestor localități.
De-a lungul carierei sale radiofonice a știut, cu experiența sa și cu mult tact, să adune în jurul său și să îndrume numeroși tineri, care ulterior s-au remarcat atât la radio cât și în alte instituții media.
Valeriu Ștefan va rămâne în memoria tuturor ca un autentic jurnalist, om de radio şi cantautor, un coleg care avea, întotdeauna, nasturii deschişi la cămaşa sufletului.
Colegii de la Radio Iaşi îi vor păstra vie amintirea.
Dumnezeu să-l odihnească!