Valeriu Gheorghiţă: 28% dintre persoanele programate la vaccinare cu serul AstraZeneca au anulat imunizarea

Publicat de Corina Muntean, 6 aprilie 2021, 17:14
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a declarat azi că aproximativ 28% dintre persoanele care şi-au confirmat programarea la vaccinare cu serul AstraZeneca nu s-au prezentat şi şi-au anulat programarea:
Mai ales din perioada lunii martie, de când au început aceste semnale de evenimente tromboembolice, până la acest moment au fost peste 207.000 de anulări în platformă, iar dintre persoanele programate, care şi-au confirmat programarea, avem circa 99.000 de persoane care nu s-au prezentat. Da, este un procent mare.
Gheorghiță a precizat că în România nu au fost confirmate cazuri de tromboză de ‘sinus venos cerebral’ asociate cu vaccinarea.
Autoritățile din România aşteaptă precizările și recomandările Agenţiei Europene a Medicamentului cu privire la stabilirea frecvenţei, a unui profil de risc.