Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Val de caniculă în România

Val de caniculă în România

Publicat de MIRELA ROTAR, 27 iulie 2021, 13:25

Suntem în cea mai călduroasă perioadă din această vară – treptat, maximele vor urca chiar până la 40 de grade în unele zone. Nici începutul lunii august nu se anunţă mai răcoros.

Astăzi este posibil să consemnăm deja valori de 37 de grade Celsius.

De mâine, acestea vor fi în creştere în aproape toată țara, dar mai ales în partea de vest și sud, acolo unde ne așteptăm să înregistrăm valori de 38-39 de grade Celsius, izolat, în extremitatea sudică, valori chiar de 40 de grade Celsius.

Nu în ultimul rînd, nopțile vor fi tropicale, temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade Celsius, iar indicele temperatură-umezeală, cu siguranță, în multe zone din vestul, sudul, estul țării va depăși pragul critic de 80 de unități, iar temperatura resimțită, de asemenea, va putea avea valori semnificative de 42, posibil 45 de grade.

Există o probabilitate destul de ridicată să înregistrăm și în primele zile din luna august valori de 37-38 de grade Celsius, în special în partea de sud, sud-est a ţării.

O echipă de la Salvamont Braşov participă la acţiunea de căutare a pompierului căzut în lacul Siriu
Social sâmbătă, 19 aprilie 2025, 10:19

O echipă de la Salvamont Braşov participă la acţiunea de căutare a pompierului căzut în lacul Siriu

O echipă de căutare-salvare din cadrul Serviciului Public Judeţean Salvamont – Salvaspeo Braşov s-a deplasat astăzi la barajul Siriu, în...

O echipă de la Salvamont Braşov participă la acţiunea de căutare a pompierului căzut în lacul Siriu
La Zoo Târgu Mureş s-a deschis Oraşul Iepuraşilor
Social vineri, 18 aprilie 2025, 13:12

La Zoo Târgu Mureş s-a deschis Oraşul Iepuraşilor

Este vorba de un padoc cu trecere, amenjat special cu căsuţe pentru iepuraşii din Grădină. Acesta a fost deschis astăzi, în Vinerea Mare, şi...

La Zoo Târgu Mureş s-a deschis Oraşul Iepuraşilor
Doi bărbați din Târgu Mureș arestați preventiv pentru trei infracțiuni de tentativă la furt calificat
Social vineri, 18 aprilie 2025, 11:47

Doi bărbați din Târgu Mureș arestați preventiv pentru trei infracțiuni de tentativă la furt calificat

Doi bărbați din Târgu Mureș au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de tentativă la furt...

Doi bărbați din Târgu Mureș arestați preventiv pentru trei infracțiuni de tentativă la furt calificat
Poşta Română a finalizat distribuirea pensiilor
Social vineri, 18 aprilie 2025, 11:45

Poşta Română a finalizat distribuirea pensiilor

Poşta Română a finalizat, înaintea Sărbătorilor de Paşte, distribuirea prestaţiilor sociale aferente lunii aprilie. Operatorul precizează...

Poşta Română a finalizat distribuirea pensiilor
Social vineri, 18 aprilie 2025, 11:00

Curse speciale spre Platoul Corneşti, de sărbători

Cu ocazia zilelor de sărbătoare (19-20-21 aprilie), autobuzele spre Platoul Cornești din Tg.Mureș revin în circulație. Este vorba de linia 45...

Curse speciale spre Platoul Corneşti, de sărbători
Social vineri, 18 aprilie 2025, 10:00

Sezonul turistic la Rimetea se deschide pe 26 aprilie

Câștigătoare a categoriei „Sate de Poveste” 2025, la Gala Destinația Anului, localitatea Rimetea își așteaptă turiștii. Pentru a...

Sezonul turistic la Rimetea se deschide pe 26 aprilie
Social vineri, 18 aprilie 2025, 09:53

S-a deschis sezonul de vizitare la Rezervaţia de Bujori din Zau de Câmpie

Custodele Rezervaţiei de Bujori de Stepă de la Zau de Câmpie, Ciprian Cenan, a anunţat înflorirea primilor bujori, sezonul oficial de vizitare...

S-a deschis sezonul de vizitare la Rezervaţia de Bujori din Zau de Câmpie
Social vineri, 18 aprilie 2025, 09:22

Creştinii ortodocşi şi catolici sunt astăzi în Vinerea Mare

Creştinii ortodocşi şi catolici sunt astăzi în Vinerea Mare, o zi în care îşi amintesc de moartea lui Iisus Hristos pe Cruce şi de aşezarea...

Creştinii ortodocşi şi catolici sunt astăzi în Vinerea Mare