Vagoanele şi locomotivele de tren vor fi înnoite până în 2022
Publicat de radiomures, 7 aprilie 2016, 17:05
Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a declarat astăzi, la Sighişoara, că programul de înnoire se va finaliza în şase ani şi va creşte şansele companiilor româneşti de a se lupta cu operatorii internaţionali, care vor avea acces pe piaţă.
Conform strategiei de material rulant, care acum se elaborează de CFR Călători, programul de înnoire a parcului se va finaliza undeva în 2022. Este foarte importantă data pentru România, pentru că estimăm că atunci se vor deschide frontierele, şi atunci ceilalţi operatori europeni vor putea să vină să opereze, ca orice firmă românească, să facă concurenţă operatorilor noştri, şi atunci va fi momentul zero pentru ei. Va trebui să avem operatori bine dotaţi pentru a face faţă concurenţei. Pentru noi, când spunem noi, ne gândim la călători, este un lucru bun pentru că vom avea de unde alege, dar ne gândim şi la companiile naţionale care au peste 100 de ani de activitate şi nu cred că şi-ar dori nimeni din România ca aceste companii să dispară.”
În acest moment, vârsta medie a vagoanelor şi locomotivelor din România este de 35 ani, iar costurile cu întreţinerea şi repararea lor sunt foarte ridicate.
Raluca Creţ
Foto: RTM