”Vacanță de poveste” la Biblioteca Județeană Mureș

Publicat de Stan Lucian, 17 iulie 2024, 14:48
Copiii care nu pleacă din Târgu Mureș pe perioada vacanței de vară au de ales între mai multe activități, puse la dispoziție de școli, Clubul Copiilor și Biblioteca Județeană.
Printre acestea se numără atelierele organizate de angajații Bibliotecii Județene, în care copiii pot învăța .diverse activități, inclusiv cum se stinge un incendiu.
Atelierele au loc în fiecare marți și joi, pe toată durata verii, a arătat directorul Bibliotecii, Monica Avram
Cei mici sunt așteptați pe toată durata verii, respectiv până la 1 septembrie, sunt așteptați în fiecare zi de marți și joi, începând cu ora 10, la diverse ateliere. Este ceea ce numim noi, de doi-trei ani, ”Vacanța de poveste”.”
Copiii sunt deja interesați în număr mare de programul Bibliotecii, a completat Monica Avram:
Sunt ateliere dedicate copiilor între 6 și 12 ani. Chiar dacă noi am pus o limită de 15 copii, am avut și 18, și 20 pentru că, dacă își doresc, pot să participe.”
Pentru a participa la ateliere, copiii trebuie să se înscrie la bibliotecă, iar singura condiție este să aibă un permis de bibliotecă valabil.
Autor: Raluca Creț