Utilizarea radarelor din autovehicule care nu au înscrisurile Poliţiei sau care nu sunt amplasate în locuri vizibile va fi interzisă
Publicat de Corina Muntean, 14 mai 2019, 19:24
Deputaţii au adus, astăzi, legsilaţia privind circulaţia pe drumurile publice în acord cu decizii recente ale CCR.
De asemenea, dispozitivele tip pistol destinate măsurării vitezei vor putea fi utilizate la o distanta de maxim10 metri, iar poliţiştii rutieri şi cei de frontieră au obligaţia să poarte uniforma cu înscrisuri şi însemne distinctive.
A fost eliminată şi prevederea potrivit căreia, pentru amenzile contravenţionale în cuantum de până la 20 puncte-amendă, contravenientul poate achita pe loc agentului constatator jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege.