USL Mureş va cere demiterea şefilor care intervin în alegeri.
Publicat de radiomures, 10 mai 2012, 00:00
USL Mureş va cere demiterea şefilor de deconcentrate care intervin în procesul electoral.
După anunţul premierului Victor Ponta, potrivit căruia şefii de servicii deconcentrate nu vor fi schimbaţi din funcţii decât dacă încalcă legea, preşedintele PSD Târgu Mureş, Dragoş Popa a spus că USL are în vedere mai multe persoane aflate în aceste funcţii.
Preşedintele PSD Târgu Mureş a declarat cele de mai în sus în condiţiile în care ieri, la Tribunalul Mureş a avut loc o nouă înfăţişare în judecarea pe fond a procesului dintre Agenţia Naţională de Integritate şi directorul Direcţiei Judeţene de Protecţia Consumatorilor Mureş, Emil Todoran.
Acesta este acuzat de incompatibilitate de funcţii, fiind şi membru PDL, respectiv consilier local la Tg Mureş, judecătorul de caz anunţând că pronunţarea deciziei va avea loc pe data de 16 mai.
Valeriu Russu