Ursul văzut pe pârtia de schi Clăbucet din Predeal a fost relocat

Publicat de Corina Muntean, 9 ianuarie 2020, 15:52
Primul urs a fost relocat, în acest an, din judeţul Braşov, pe un fond de vânătoare din Bihor, ieri, în aceeaşi zi în care au fost adoptate în Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov procedurile privind modalitatea de acţiune în situaţiile privind animalele sălbatice periculoase.
Prefectul Mihai Cătălin Văsii a anunţat astăzi că este vorba de unul dintre cele două exemplare de urs care au coborât, de mai multe ori, începând, de sâmbătă, în apropierea pârtiei de schi Clăbucet din Predeal, relocarea fiind posibilă prin intervenţia Ministerului Mediului.
În ce priveşte procedura, Văsii a precizat că, la elaborarea acesteia, s-a lucrat încă de anul trecut şi că iniţiatori ai documentului sunt IJJ şi DSVSA, care vor coordona intervenţiile în astfel de situaţii.