Ursul care a ucis o tânără pe traseul Jepii Mici a fost împuşcat
Publicat de APETRI MARGARETA, 10 iulie 2024, 11:23
Evenimentul s-a petrecut ieri, sub ochii unui turist care a anunțat serviciile de urgență.
Salvamont Prahova spune că tânăra, în vârstă de 19 ani, se afla în apropiere de Valea Spumoasă, pe un traseu montan foarte frecventat de turiști.
Echipa care a găsit victima, după ce aceasta fusese târâtă și sfâșiată de animal, a avut dificultăți în recuperarea trupului, din cauza prezenței ursului, care se afla la aproximativ 10-15 m de salvatorii montani.
Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Prahova a constituit o echipă de intervenţie, iar animalul, care era extrem de agresiv, a fost împuşcat.
Trupului neînsufleţit al fetei a fost dus la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.
În cauză a fost deschis un dosar pentru ucidere din culpă.