Ursul care a intrat în curtea unui liceu din M. Ciuc a fost împuşcat

Publicat de Corina Muntean, 23 august 2020, 10:01 / actualizat: 23 august 2020, 21:13
Ursul care a fost îndepărtat de două ori din curtea Colegiului ‘Márton Áron’ din Miercurea Ciuc a fost împuşcat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce Ministerul Mediului a autorizat intervenţia.
Instituţia Prefectului judeţului Harghita a precizat că sâmbătă seara a fost semnalată pentru a doua oară prezenţa unui urs în curtea liceului din Miercurea Ciuc, de unde animalul a mai fost îndepărtat de jandarmi şi în noaptea precedentă.
De asemenea, ursul a mai fost văzut în ultimele zile în zona Şumuleu din Miercurea Ciuc, în perimetrul izvorului de apă minerală, iar în ultimele luni şi în comuna Leliceni.
În acest context, s-a solicitat autorizaţie de extragere din partea Ministerului Mediului, iar ursul a fost împuşcat, sâmbătă noapte, de un vânător de la Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din municipiu. Asociaţia ‘Szilos’ va proceda pentru valorificarea exemplarului de urs extras, conform prevederilor legale’, se arată în informarea Instituţiei Prefectului jud. Harghita.
Totodată, în ultimele două zile au fost emise patru mesaje prin sistemul RO-ALERT pentru a semnala prezenţa acestui animal în municipiul Miercurea Ciuc.