Ursul ar putea rămâne în lista speciilor strict protejate

Publicat de MIRELA ROTAR, 10 decembrie 2019, 08:18
Urşii ar putea să rămână în lista animalelor protejate potrivit votului pe articole dat ieri de plenul Camerei Deputaţilor asupra proiectului de lege prin care se modifică legea vânătorii.
Iniţial senatorii au adoptat în septembrie un amendament care permite includerea urşilor printre speciile la care vânătoarea era permisă fără restricţii în sezoanele prevăzute de lege. Deputaţii au eliminat însă această prevedere, iar votul final asupra proiectului de lege este aşteptat miercuri.
Totodată, potrivit modificărilor adoptate de deputaţi, pot vâna doar cei care deţin permis în acest sens, iar imobilizarea animalelor care pun în pericol viaţa oamenilor sau bunurile acestora de către personalul autorizat al Ministerului Afacerilor Interne nu este considerată acţiune de vânătoare.