Ursoaica și cei 3 pui care au dat târcoale Grădinii Zoologice din Târgu Mureș au fost capturați.

Publicat de APETRI MARGARETA, 15 aprilie 2025, 09:41
Grupul de intervenție a acționat rapid și eficient, contribuind decisiv la finalizarea cu succes a operațiunii, anunță reprezentanții Zoo. Urșii capturați au fost relocați de grupul de intervenție în siguranță.
Potrivit conducerii Grădinii Zoologice, în această zonă cel puțin 12 exemplare de urs pot fi sesizate pe timpul nopții.
Directorul Szanto Janos a declarat recent că instituția a înregistrat aproape 72 de situații în care au apărut urșii. El spune că animalele vin să caute apă, după care, de cele mai multe ori, se retrag.
Recent, Grădina Zoologică a primit, din bugetul local, bani pentru instalarea unui gard electric, iar pentru relocare au fost montate două capcane.
Autor: Cosmina Nicoară