Urşii continuă să producă pagube în Băile Tuşnad

Publicat de radiomures, 2 iulie 2015, 18:37
Autorităţile din Harghita solicită Ministerului Mediului relocarea mai multor urşi care provoacă pagube în Băile Tuşnad, localnicii afirmând că animalele atacă aproape în fiecare noapte şi se plimbă nestingherite prin staţiune.
Ultimele pagube s-au înregistrat în această noapte, când un urs a smuls uşa unui magazin unde se prepară şi se vând colaci secuieşti, a mâncat din zahărul şi nucile găsite acolo şi a plecat abia când un localnic a făcut un zgomot puternic. Oamenii spun că sunt aproximativ zece urşi care se plimbă prin staţiune, intră în gospodării, distrug gardurile sau ucid animalele.
Prefectul Harghitei, Adrian Jean Andrei, a declarat că a purtat deja o discuţie cu responsabili de la Ministerul Mediului şi s-a solicitat relocarea mai multor exemplare, existând intenţia ca în zilele următoare să se înfiinţeze o patrulă care să folosească arme cu gloanţe de cauciuc pentru alungarea urşilor.
Urşii au creat probleme şi în alte zone ale judeţului Harghita. În acest sezon, patru persoane au ajuns la spital în urma unor atacuri ale urşilor, produse la stâne sau în păduri, iar mai multe animale au fost ucise.
Sursa foto: arhiva