Urs periculos, împuşcat în apropierea staţiunii Băile Tuşnad

Publicat de MIRELA ROTAR, 16 august 2018, 16:13
Vânătorii Asociaţiei Sfânta Ana au împuşcat aseară în apropierea staţiunii Băile Tuşnad unul din urşii periculoşi care venea în oraş, informează Agenţia de Presă MTI.
Preşedintele asociaţei, Zoltán Rafain, a declarat că animalul împușcat este cel care în urmă cu zece zile a intrat în căminul de copii şi a golit unul din frigidere.
Ursul a fost împușcat la aproximativ 300 de metri de stațiune.
Preşedintele asociaţiei şi-a exprimat speranţa că în următoarele zile vor reuşi, în colaborare cu Ministerul Mediului, să împuşte şi al doilea urs, care a intrat în gospodăriile oamenilor din Băile Tuşnad şi a omorât animale domestice.