Urs lovit de tren în apropierea localităţii Bodoc

Publicat de Corina Muntean, 7 noiembrie 2019, 18:20 / actualizat: 7 noiembrie 2019, 20:07
Un urs a murit după ce a fost lovit de un tren în apropierea localităţii Bodoc, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Covasna.
‘Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că un urs mort a fost identificat lângă liniile de cale ferată în apropierea localităţii Bodoc. Aceştia s-au deplasat la faţa locului, iar din primele verificări a rezultat că animalul în cauză a fost lovit de un tren pe parcursul nopţii’, au precizat reprezentanţii IJP Covasna.
Potrivit autorităţilor locale, ursul avea în jur de opt ani şi cântărea peste 200 de kilograme.
Primarul comunei Bodoc, Fodor Istvan, a declarat că urşii s-au înmulţit foarte mult în ultimii ani şi au făcut numeroase pagube nu numai în comună, ci şi în alte localităţi din judeţ. Potrivit acestuia, au fost cazuri în care urşii au ajuns şi pe peronul gării, numai anul trecut şapte exemplare fiind călcate de tren.
Urşii s-au apropiat şi de municipiul Sfântu Gheorghe, unul fiind văzut într-un cartier din zona Lunca Oltului, în staţiunea Şugaş Băi, aflată la 10 kilometri de municipiul Sfântu Gheorghe, iar recent şi zona intersecţiei de la Reci, pe DN 11.