Urmărit internațional, prins la Brașov

Publicat de radiomures, 23 septembrie 2016, 16:00
Polițiștii din Brașov, cu sprijinul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Poliţiei Române, au depistat un tânăr urmărit internațional de autoritățile din Danemarca.
Pe numele tânărului de 32 ani, autoritățile judiciare din Aalborg au emis mandat european de arestare, pentru săvârşirea a 69 infracțiuni de furt.
Tânărul este bănuit că,în perioada 2010-2015,împreună cu alți complici,ar fi sustras din locuințe de pe teritoriul Danemarcei bunuri în valoare totală de peste 2,5 milioane coroane daneze.
Magistrații au dispus arestarea lui preventivă pentru 30 de zile.
Rodica Boariu