UPDATE: Victimele accidentului de azi-noapte sunt tineri din Saschiz

Publicat de radiomures, 10 februarie 2018, 10:23
Din primele cercetări efectuate de Poliția Județului Mureș, conducerea pe contrasens ca urmare a vitezei neadaptate la condițiile de drum a fost cauza accidentului petrecut azi-noapte la ora două și 50 de minute.
În urma impactului cu un autotren, au decedat trei tineri, dintre care șoferul auto, un tânăr de 23 de ani.
Un alt tânăr în vârstă de 25 de ani se află acum în stare gravă la secția ATI a Spitalului Clinic Județean de Urgență Tîrgu-Mureș. El era deja intubat când a ajuns la UPU SMURD Tîrgu-Mureș.
Circulația în zona accidentului a fost blocată pe un sens de mers până la ora 5,30, spune purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, Ramona Varodi:
Un tânăr de 23 de ani din comuna Saschiz în timp ce conducea un autoturism din direcția Sighișoara – Brașov, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum a derapat și a pătruns pe contrasens unde s-a tamponat cu un ansamblu de vehicule condus de un bărbat de 34 de ani. În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto și a altor doi pasageri, doi tineri de 26 și 30 de ani și rănirea gravă a altui tânăr de 25 de ani, de asemenea, pasager în autoturism.”
Cercetările continuă în acest caz.
Cristina Bulbescu
***
Accident teribil petrecut azi-noapte la ieșirea din Sighișoara.
Trei persoane au decedat azi noapte și una a fost grav rănită, după ce mașina în care se aflau a intrat într-un tir, în zona localității Vânători din județul Mureș.
Accidentul s-a petrecut la ora 3 noaptea.
Victima grav rănită a fost transportată la spital după ce a fost nevoie de echipa de descarcerare să o extragă dintre fiarele contorsionate.
Circulația a fost temporar oprită în zonă pe un sens de circulație.
Purtătorul de cuvânt al ISU ”Horea” Mureș, Cristian Virag:
În această dimineață, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Horea” al județului Mureș a fost solicitat să intervină între localitățile Vânători și Mureni în cazul producerii unui accident de circulație. La locul solicitării s-au deplasat echipaje aparținând Detașamentului de Pompieri Sighișoara cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și echipamente de descarcerare și o ambulanță de tip SMURD. În accident au fost implicate un autoturism și un autotren de transport marfă iar în urma accidentului au rezultat trei victime de cod negru și o victimă de cod roșu încarcerată.”
Vom reveni cu detalii.
Cristina Bulbescu