UPDATE: Trafic blocat la Predeal

Publicat de APETRI MARGARETA, 6 martie 2025, 09:25
Update:
O persoană a murit, iar alte două au ajuns la spital după accidentul care s-a petrecut, în această dimineaţă, pe DN 1, în zona Predealului, în apropiere de limita dintre judeţele Braşov şi Prahova.
În accident au fost implicate două maşini, iar în urma impactului, au rezultat patru victime, dintre care una era în stop cardio-respirator la sosirea echipajelor de salvatori.
–
Traficul rutier este blocat în acest moment pe DN 1, în zona localității Predeal, aproape de limita cu județul Prahova, ca urmare a producerii unui accident de circulație.
În accident au fost implicate două autovehicule, iar în urma impactului patru persoane, ocupanți în autoturisme au suferit leziuni și, la acest moment, beneficiază de îngrijiri medicale.
La locul incidentului sunt direcționate echipaje de poliție urmând a se efectua cercetări pentru lămurirea împrejurărilor și stabilirea cauzei care a dus la producerea accidentului, a informat Biroul de Presă al IPJ Brașov.
Traficul rutier va fi redeschis după ce vor fi finalizate cercetările și se va elibera partea carosabilă de vehiculele avariate.
Autor: Rodica Boariu