UPDATE: Salina Praid din Harghita s-a redeschis pentru turiști la sfârșitul săptămânii trecute

Publicat de MIRELA ROTAR, 11 noiembrie 2019, 13:27 / actualizat: 11 noiembrie 2019, 17:48
UPDATE ora 15,00: Activitate reluată la Salina Praid
Cei 120 de angajați ai Salinei Praid și-au reluat activitatea în această după-amiază deși n-au primit nicio asigurare oficială că li se va rezolva problema pentru care au încetat munca de exploatare a sării timp de o săptămână.
Liderul de sindicat Kelemen Jozsef a declarat la ora 14 că salariații au decis să reia activitatea de teamă să nu-și piardă al treisprezecelea salariu. Ei sunt însă în continuare nemulțumiți că nu au primit asigurări în scris că își vor primi voucherele de vacanță pentru 2019 așa cum li s-a promis.
Salina Praid a fost redeschisă turiștilor încă de sâmbătă, după ce a fost închisă câteva zile ca urmare a aceluiași protest al angajaților.
********
Situația muncitorilor rămâne însă incertă și la această oră. Liderul celor 120 de angajați spune că așteaptă asigurări oficiale că se vor acorda voucherele de vacanță și abia apoi se va relua munca de exploatare. Până atunci continuă protestul spontan.
Între timp, comercianții din Praid au fost afectați de închiderea temporară a salinei, dar sâmbata și duminica s-au bucurat alături de turiști de redeschiderea obiectivului.
Angajații Salinei Praid au încetat activitatea de exploatare a sării la începutul săptămânii trecute, după care salina a fost închisă și pentru turiști.
Salariații sunt nemulțumiți că nu și-au primit voucherele de vacanță pentru 2019, banii fiind dirijați pentru restructurare și acordare de plăți compensatorii la Exploatarea minieră Râmnicu Vâlcea.