UPDATE: Reprezentanţii Federeţiei Sanitas au discutat astăzi cu ministrul sănătăţii, Vlad Voiculescu

Publicat de radiomures, 22 noiembrie 2016, 11:59 / actualizat: 22 noiembrie 2016, 15:12
Întâlnirea a avut loc după ce aproximativ o sută de sindicalişti au pichetat Ministerul Sănătăţii. Ei spun că au reluat protestele pentru că riscă să nu mai aibă un contract colectiv de muncă de anul viitor.
Prim-vicepreşedintele Sanitas, Marius Sepi, a declarat că protestele vor continua și mâine, până când se vor atinge obiectivele celor 231.000 de salariaţi din sistemul de sănătate.
Liderul sindical spune că vor începe discuțiile în cadrul Federaţiei Sanitas în aşa fel încât în momentul în care nu va mai exista contract colectiv de muncă să reintre în grevă generală.
Ministrul Sănătăţii le-a dat, însă, asigurări demonstranţilor că negocierile pentru noul contract cadru vor începe rapid şi a pus protestele în context electoral.
Sindicatele din sănătate ies în stradă.
Federaţia Sanitas pichetează azi Ministerul Sănătăţii, dar şi pe 29 noiembrie şi 6 decembrie, între orele 11.00 – 13.00.
Sindicaliştii din sănătate fac aceste proteste în semn de solidaritate cu cei care vor negocia Contractul Colectiv de Muncă la nivelul sectorului medical.
Federaţia Sanitas a transmis, pe 4 noiembrie, o scrisoare deschisă ministrului Muncii, Dragoş Pîslaru, în care i-a cerut să îşi dea demisia şi să îşi ceară scuze faţă de cadrele medicale, acuzându-l că nu şi-a respectat promisiunile, în urma negocierilor.
Judecătorii Tribunalului Bucureşti au decis, pe 3 noiembrie, că greva cadrelor medicale din Federaţia Sanitas este ilegală, soluţia instanţei nefiind definitivă, dar executori
Tot azi, sindicaliştii din administraţia publică sunt în grevă japoneză.
Preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici, Sebastian Oprescu, a spus că funcţionarii publici şi personalul contractual protestează pentru că Guvernul şi Parlamentul au neglijat această categorie profesională şi nu i-au acordat în 2016 nicio creştere salarială
Liderii sindicali anunță că 1200 de primării şi aparate judeţene sunt în grevă japoneză, adică zeci de mii de oameni, nemulțumiți în primul rând de salarizare.
Funcționarii spun că doar Sănătatea şi Educaţia au beneficiat de majorări salariale, ceea ce nu este corect şi a creat o serie de nemulţumiri în rândul colegilor.