UPDATE: Percheziţii la fosta directoare a Crucii Roşii Brașov

Publicat de radiomures, 17 mai 2017, 11:26 / actualizat: 17 mai 2017, 12:38
Poliţiştii IPJ Braşov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, efectuează azi două percheziţii în municipiul Braşov, într-un dosar de vizează deturnare de fonduri din bani publici.
Surse oficiale au declarat pentru AGERPRES, că percheziţiile au loc la sediul filialei judeţene a Crucii Roşii şi la domiciliul fostei directoare a organizaţiei, Luana Minea, persoana vizată de anchetă.
Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), percheziţiile au loc la sediul unei organizaţii şi la domiciliul unei femei în vârstă de 64 ani.
Pe numele femeii a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de deturnare de fonduri, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi delapidare, se mai arată în documentul citat.
Agerpres
***
Polițiștii brașoveni fac percheziții într-un dosar de deturnare de fonduri.
Percheziţiile au loc la sediul unei organizaţii şi la locuinţa unei femei, de 64 de ani, într-un dosar privind gestionarea deficitară a fondurilor publice.
În cauză sunt efectuate cercetări cu privire la gestionarea deficitară a fondurilor publice primite de la o instituţie publică în perioada 2013 – 2015, prin schimbarea destinaţiei pentru care au fost acordate.
Pe numele femeii a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de deturnare de fonduri, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi delapidare.
Nelly Suciu