UPDATE: Neatenția a stat la baza producerii accidentului de la Andreneasa
Publicat de radiomures, 11 aprilie 2017, 08:56 / actualizat: 11 aprilie 2017, 14:14
Acestea sunt primele concluzii ale polițiștilor mureșeni. În accident a fost implicat un tir, la volanul căruia se afla un bărbat din județul Neamț.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Mureș, Andreea Pop:
Un conducător auto din Piatra Neamț, în vârstă de 66 de ani, în timp ce conducea un tir, pe fondul altor preocupări în timpul conducerii, nu a fost atent și a ieșit în decor. Acesta este rănit ușor.”
Alina Andrei/ Evelina Racoțean
***
UPDATE: Persoana încarcerată în accidentul din Andreneasa a ajuns pe mâna medicilor.
Peste două ore a durat intervenția echipelor de descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Horea al județului Mureș.
Purtătorul de cuvânt al instituției, Cristian Virag:
După aproximativ două ore și jumătate de la primirea apelului de urgență, în cazul accidentului din localitatea Andreneasa, echipele de descarcerare au reușit să evacueze victima în siguranță din cabina TIR-ului și au predat-o echipajului SMURD care a transportat-o la Unitatea de Primiri Urgențe pentru investigații medicale ulterioare.”
Accidentul a avut loc în această dimineață în localitatea mureșeană Andreneasa. Un tir s-a răsturnat pe șosea, iar șoferul acestuia a rămas încarcerat.
Alina Andrei/ Evelina Racoțean
***
Persoană încarcerată într-un tir răsturnat în localitatea mureșeană Andreneasa.
Circulația în zonă se desfășoară pe un fir.
Pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină, iar în acest moment se află la fața locului, unde efectuează manevrele de descarcerare.
Soferul este conștient și cooperant, a declarat pentru RTM purtătorul de cuvânt al ISU Horea Mureș, Cristian Virag:
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Horea” a fost solicitat să intervină în cazul producerii unui accident rutier în localitatea Andreneasa, în care a fost implicat un autocamion care transporta produse de coletărie. La locul solicitării, au fost dirijate forțe aparținând punctului de lucru Deda, în speță, o autospecială de lucru cu apă și spumă, cu echipament de descarcerare și o ambulantă, iar în sprijin a plecat în același timp o autospecială de descarcerare aparținând Detașamentului de Pompieri Reghin. În momentul ajungerii la locul solicitării, echipajele au constatat că tirul era răsturnat în șanț, iar conducătorul auto era conștient și cooperant.”
Bianca Tomuț/ Georgiana Pușcaș