UPDATE: Măsuri de prevenire a pestei porcine în județul Covasna

Publicat de Corina Muntean, 3 septembrie 2018, 16:10 / actualizat: 3 septembrie 2018, 19:56
UPDATE ora 18,00: Alertă în toată țara, din cauza pestei porcine africane
Autorităţile din toată ţara sunt în alertă din cauza pestei porcine africane, şi nu numai în judeţele în care boala a fost confirmată.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Covasna s-a întrunit astăzi, după ce ieri au fost confirmate două focare în judeţul vecin, Buzău.
Şi tot în Covasna mai multe stâne şi o fermă de porci au fost sancţionate pentru nerespectarea măsurilor preventive stabilite.
Pesta porcină a ajuns la doar 60 de kilometri de judeţul Covasna, iar Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, întrunit astăzi, a decis suspendarea pe termen nelimitat a târgului de animale din oraşul Întorsura Buzăului. De asemenea, a dispus amplasarea de filtre pe căile de acces către şi dinspre judeţul limitrof Buzău, în vederea prevenirii transportului de porci, a cărnii şi produselor din carne de porc fără documente de provenienţă. Pe raza comunei Sita Buzăului, la graniţa cu judeţul Buzău, au fost deja instituite filtru rutier şi un filtru dezinfector.
Direcţia Sanitar-Veterinară Covasna a sancţionat propietarii a şapte stâne din judeţ cu câte 720 de lei fiecare, pentru lăsarea în libertate a porcilor, în ciuda măsurii preventive stabilite. De asemenea, a fost sancţionată cu 1.500 de lei şi o crescătorie de porci din localitatea Mereni, căreia i s-a retras autorizaţia pentru nerespectarea măsurilor de biosecuritate. Autoritaţile covăsnene sunt de părere că şansele ca boala să nu se extindă şi în judeţul Covasna în următoarele săptămâni sunt foarte scăzute.
********
Proprietarii mai multor stâne şi a unei ferme de porci din judeţul Covasna au fost sancţionaţi contravenţional de către Direcţia Sanitar Veterinară (DSV) pentru nerespectarea măsurilor preventive stabilite în vederea combaterii extinderii pestei porcine africane.
Planul de măsuri prevede, printre altele, retragerea porcilor crescuţi la stâni care ar putea intra în contact cu mistreţi şi alte animale sălbatice infestate, iar şapte stâne nu au respectat această dispoziţie.
Patru dintre acestea au fost amendate cu câte 720 de lei fiecare, iar celelalte trei urmează să fie sancţionate cu aceeaşi sumă după finalizarea anchetei, a declarat conducerea DSV Covasna.
Organele de control au amendat, de asemenea, cu suma de 1500 de lei o fermă de porci, căreia i s-a retras şi autorizaţia de funcţionare ca urmare a nerespectării măsurilor de biosecuritate.
Pesta porcină a ajuns în judeţul Buzău, la câţiva zeci de kilometri de judeţul Covasna, iar autorităţile covăsnene au dispus, printre altele, instituirea unui filtru de control şi a unui filtru dezinfector pe DN 10, pe raza comunei Sita Buzăului, la graniţa cu judeţul învecinat.
Filtrul rutier este menit să depisteze şi să prevină introducerea în judeţ a porcilor vii, precum şi a cărnii şi produselor din carne fără acte de proveninenţă.
Mara Deleanu