Unul dintre cele mai mari licee din Sibiu, în scenariul roșu
Publicat de MIRELA ROTAR, 7 octombrie 2020, 17:44
Unul dintre cele mai mari licee din Sibiu, Colegiul Național ,,Octavian Goga”, își suspendă de mâine cursurile față în față și trece pe sistemul exclusiv online.
Decizia a fost luată astăzi în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență după ce trei elevi din clase diferite au fost confirmați pozitiv cu SARS-CoV-2.
Cursuri exclusiv online se mai desfășoară doar într-o altă școală din județul Sibiu: Școala Gimnazială din comuna Racovița.
În prezent, 9 elevi și 5 profesori și personal nedidactic din județul Sibiu sunt internați în spital, după ce au fost confirmați cu SARS-CoV-2, informează Inspectoratul Școlar Județean Sibiu.