UNJR solicită amânarea intervievări Laurei Codruţa Kovesi pentru poziţia de procuror-şef al DNA

Publicat de radiomures, 23 martie 2016, 13:12 / actualizat: 23 martie 2016, 15:15
Uniunea Naţională a Judecătorilor din România a trimis o scrisoarea Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a solicitat să amâne intervievarea Laurei Codruţa Kovesi până în momentul în care Ministerul Justiţiei va face publice atât criteriile pe care le-a avut în vedere la înaintarea acestei propuneri către CSM, cât şi motivele pentru care această procedură nu a fost folosită pentru restul funcţiilor aflate într-o situaţie similară’.
‘UNJR subliniază faptul că propunerea Ministrului Justiţiei privind reinvestirea Laurei Codruţa Kovesi în aceasta funcţie a fost făcută fără a se urma o procedură clară, deschisă şi predefinită, aşa cum a cerut nu doar sistemul judiciar, ci şi Comisia Europeană în ultimele rapoarte MCV’, se arată în scrisoare.
Şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, va susţine mâine interviul pentru un nou mandat.
Interviul va fi suținut la Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii. Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a transmis către CSM, pe 29 februarie, propunerea de reînvestire a Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de procuror-şef al DNA. Conform calendarului, pe 25 martie este programată transmiterea avizului către Ministerul Justiţiei. Investigarea cazurilor de corupţie la nivel înalt, recuperarea prejudiciilor şi confiscarea extinsă se numără printre priorităţile cuprinse în proiectul de management al şefului DNA pentru un nou mandat, pus în dezbatere publică pe site-ul CSM.
Un alt obiectiv important pentru Kovesi va fi creşterea calităţii în activitatea de urmărire penală şi o susţinere activă şi profesionistă a cauzelor în faţa instanţelor.
Foto: www.aktual24.ro