”UniX”, centru ultramodern de pregătire la UMFST

Publicat de MIRELA ROTAR, 14 ianuarie 2019, 14:44 / actualizat: 19 ianuarie 2019, 10:39
Centrul UniX va avea 3 niveluri, la subsol vor fi spaţii tehnice, un depozit de carte şi spaţii de stocare a materialelor didactice.
La parter va fi recepţia, o sală de lectură cu 32 de locuri cu bibliotecă, două săli pentru simularea avansată dotate cu rampă de furnizare a gazelor medicale și două săli de pregătire a simulării şi birouri administrative.
La etaj vor fi amenajate patru amfiteatre cu o capacitate de circa 100 de locuri fiecare, o sală de examinare cu o capacitate de aproximativ 62 de locuri şi spaţii de depozitare.
Dotările vor fi de ultimă generație, a precizat rectorul UMFST, Leonard Azamfirei.
Va fi un centru pe care noi l-am numit ”UniX”, în care se vor desfășura mai multe tipuri de activități didactice. Pe de o parte vor fi săli de predare, săli se seminarii și de lucrări practice, care vor fi dotate la un nivel high tech din punct de vedere a tehnologiei moderne care să permită o interacțiune mai bună dintre studenți și cadre didactice. Va fi o extensie a centrului de simulare, cu niște componente pe care acum nu le avem la sediul centrului de simulare. Va fi o sală de lectură și o extensie a Bibliotecii Universitare, având în vedere faptul că poziția acestui centru este în apropierea căminelor studențești.
Centrul va fi construit în locul fostei cantine studenţeşti, investiţia de peste 16 milioane lei cu TVA va fi acoperită din fonduri proprii, iar lucrările s-ar putea finaliza în acest an.
Raluca Creț