Universitatea „Petru Maior” riscă să intre în blocaj financiar
Publicat de radiomures, 25 septembrie 2012, 00:00
Universitatea „Petru Maior” riscă să intre în blocaj financiar din cauza suspendării plăţilor POSDRU.
Pentru că multe dintre programe sunt pe dezvoltarea resurselor umane, universităţile sunt puse în situaţia de a suporta din resurse proprii costurile proiectelor.
La Universitatea „Petru Maior” din Tîrgu-Mureş lucrurile sunt şi mai grave, din cauză că nu s-au efectuat plăţile nici măcar pentru proiectele încheiate.
Rectorul Călin Enăchescu a declarat pentru RTM că a făcut numeroase demersuri la forurile superioare pentru efectuarea plăţilor, fără să primească vreun răspuns.
În aceste condiţii, a arătat Enăchescu, universitatea riscă să îi fie blocată activitatea financiară.
În prezent, la Universitatea „Petru Maior” se desfăşoară două proiecte cu finanţare POSDRU, iar alte trei s-au terminat.
Raluca Creţ