Universitatea de Arte din Tg.-Mureş a împlinit 70 de ani
Publicat de radiomures, 15 aprilie 2016, 15:16
Manifestările prilejuite de aniversare au avut loc azi, la Teatrul Studio.
Bazele învăţământului artistic de la Tîrgu-Mureş au fost puse printr-un decret regal semnat de Mihai I al României la 9 aprilie 1946.
Astfel, actuala Universitate de Arte din Tg.-Mureş este moştenitoarea Conservatorului Maghiar de Muzică şi Artă Dramatică din Cluj, a menționat rectorul Universităţii, Sorin Crişan:
În anul 1946 la 9 aprilie Majestatea Sa Regele Mihai I de România semna decretul numărul 276 de înfiinţarea Conservatorului Maghiar de Muzică şi Artă Dramatică din Cluj precursorul legal al UAT Tg.-Mureş. Astfel, în aceste momente de profundă emoţie la aniversarea a 70 de ani de la înfiinţarea Universităţii de Arte gândurile noastre se îndreaptă cu o deplină recunoştinţă spre cel căruia îi datorăm naşterea, evoluţia şi împlinirile noastre, Majestatea Sa Regele Mihai I de România.”
În cadrul evenimentului, studenţii de la specializările din cadrul UAT au prezentat mai multe momente artistice, iar personalul tehnic şi administrativ a primit diplome de merit.
Ceea ce caracterizează Universitatea de Arte este curajul şi adaptabilitatea, spune decanul Facultăţii de Arte, Oana Leahu:
Este o Universitate plină de curaj, care îşi respect tradiţia şi care învaţă în fiecare zi să trăiască în realităţile societăţii şi care ştie foarte bine să-şi păstreze raportul între a visa şi a fi realist.”
Programul de azi s-a încheiat cu un concert susținut de formația Plaser de Tango, condusă de Zeno Apostolache.
Sanda Viţelar
Foto: RTM