Uniunea Editorilor din România are un nou preşedinte.
Publicat de radiomures, 25 mai 2012, 00:00
Noul preşedinte al Uniunii Editorilor din România începând cu 12 mai 2012 este Mario Demezzo.
El a preluat funcţia de la Mihai Penescu, care va continua să îşi desfăşoare activitatea în cadrul Asociaţiei, în calitate de membru al board-ului.
Schimbarea este una firească, făcându-se transferul între generaţii, iar Mario Demezzo este un profesionist de 35 de ani, a declarat directorul executiv al Uniunii Editorilor din România, Claudiu Istrate:
Absolvent de drept, participant la proiecte civice, traininguri, parteneriate, fost director executiv la Fundaţia Principesa Margareta a României, Mario Demezzo are o experienţă de 8 ani ca fundraiser. În prezent este CEO la Grupul Editorial ALL, unul dintre principalii actori pe piaţa de carte din România.
Uniunea Editorilor din România (UER) desfăşoară numeroase programe, mai ales în domeniul educaţional şi cultural. Ea reuneşte importanţi editori şi difuzori de cultură scrisă, care produc şi comercializează carte şcolară şi universitară, literatură română şi universală, carte pentru copii, lucrări pentru orizontul educaţional şi cultural, carte de învăţătură adresată tuturor vârstelor.
Adela Moldovan