Uniunea Europeană ar putea modifica procedurile de accesare a fondurilor nerambursabile

Publicat de radiomures, 12 octombrie 2017, 19:36
Problema a fost ridicată la Bruxelles unde, în perioada 9-12 octombrie, a avut loc cea de-a cincisprezecea ediție a Săptămânii Europene a Regiunilor și Orașelor (EWRC).
Câteva mii de persoane, înalți demnitari europeni și naționali, reprezentanți ai primarilor și ai regiunilor din întreaga Europă, au analizat modul de atragere a fondurilor europene și au căutat soluții pentru o mai bună absorbție.
Una dintre nemulțumirile comune a delegaților a fost birocrația excesivă din unele țări pe linia absorbției și cheltuirii fondurilor europene.
Președintele Asociației Municipiilor din România, Robert Negoiță, este convins că viitorul exercițiu financiar va aduce schimbări din acest punct de vedere:
Apelul trebuie să fie către toată lumea, și administrația locală, și mediul de afaceri și, mai ales, zona guvernamentală care gestionează aceste fonduri, de a face procedurile cât mai simple, cât mai eficiente și cât mai rapide pentru că, de cele mai multe ori, se întâmplă să dureze foarte mult de când aplici, până când reușești să semnezi un contract de finanțare. Este greu de înțeles cum anume, pentru a întocmi o documentație, și vorbesc din perspectivă personală, noi lucrăm 2-3 luni să concepem dosarul, cererea de finanțare, și apoi analiza, până la semnarea contractului, durează mai bine de un an. Este greu de înțeles chestiunea asta.”
Comisia Europeană a publicat luni al șaptelea raport privind coeziunea, document care arată diferențele dintre regiuni, punctele slabe și puternice ale acestora, în funcție de care se va trasa strategia europeană pentru perioada de după 2020.
Raluca Creţ